Rafila Roxana Hulpe este un jurnalist de succes, va împlini în curând un an de când a devenit prezentatoarea știrilor matinale de la Pro TV. A acceptat să îmi ofere un interviu în cadrul proiectului Woman In Business, prin acest interviu o să aflați o poveste excepțională despre parcursul ei în carieră. Sunt convinsă că povestea Roxanei o să vă inspire și o să vă ofere impulsul de care aveți nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a voastră. Lectură plăcută! 🙂
Bună, Roxana! Pentru început, ne poți spune câteva lucruri despre tine? Astfel încât toți cititorii să te poată cunoaște mai bine.
Sunt Rafila Roxana Hulpe, o fetiță născută pe 1 iunie 1990 la Gilău, o comună din apropierea orașului Cluj-Napoca acolo unde ulterior mi-am trăit adolescența. Vin dintr-o familie cu tata preot și mama dascăl, dar unde libertatea și creativitatea au avut întotdeauna prioritate. Vacanțele de vară le-am petrecut la Copru, un cătun situat la granița dintre Cluj și Bistrița unde și azi e scânteia vieții mele, bunicul. Am absolvit Facultatea de Litere și Georgrafie, dar m-am simțit atrasă de jurnalism, așa că de mai bine 13-14 ani, cred, sunt reporter de teren, iar de un an sunt și prezentator al Știrilor Pro Tv în fiecare weekend de la ora 7 dimineața. În timpul săptămânii mă vedeți ca jurnalist de teren 🙂
Aș vrea să te întreb, care este cea mai importantă calitate a ta? Acea calitate care te-a ajutat să realizezi atât de multe până în acest moment.
Curiozitatea este cea mai importantă calitate a mea, dar se împletește cu ambiția și lejeritatea de a sta între oameni. Cred ca acestea m-au ajutat să aflu povești și informații care s-au transformat în știri pe care de atâția ani le aduc în fața telespectatorilor. Fără curiozitate și apoi fără ambiție, nu poți ajunge un bun jurnalist. Asta cred 🙂
În drumul tău spre succes te-ai lovit de prejudecăți din partea celorlalți? Ai fost subestimată?
În primii ani ca reporter poate, din cauza accentului ardelenesc am fost puțin exclusă din unele grupuri, îmi spuneau adesea oameni că nu voi avea nicio șansă în televiziune, însă asta m-a ambiționat și mai tare. Așa că azi când merg acasă la Cluj sunt o ardeleancă 100%: accent și ritm, iar când revin în București renunț automat la accent și trec pe mod accelerat, un minus ar fi că nu am răbdare. Asta cred că m-a învățat Bucureștiul, însă sunt înconjurată de un ritm care nu obosește niciodată și nu se oprește, ritmul de la știri. Acum acest ritm face parte din mine. Deci țin pasul bine.
Ce te-a motivat cel mai mult să crezi în visul tău?
Încrederea că pot ajunge să-mi trăiesc visul, asta m-a motivat. Am ajuns să am atât de multă încredere în forța mea, în mintea și inima mea, încât știu ce orice mi-aș propune se poate concretiza. E adevărat, cu muncă și dăruire, dar niciodată fără încredere.
Cum a luat viață povestea ta în lumea jurnalismului?
Din greșeală. Așa a luat viața povestea mea în lumea jurnalismului. Cred că am aterizat în această lume din greșeală, dar a fost cea mai reușită și frumoasă aterizare. Urmăream seară de seară și în fiecare dimineață Știrile Pro Tv în copilărie și mă visam pe teren. Îmi doream să fiu eu cea care află informația și o spune lumii, milioanelor de oameni, la televizor. Anii au trecut, am lăsat în urmă jurnalismul, era așa cum toți ne dorim în copilărie: ba să fim actori, ba medici, ba astronauți. Apoi, pe la 18 ani aproximativ, am văzut un anunț de practică în tv la o stație locală din Cluj. Acolo am aterizat și iată că azi îmi trăiesc visul din copilărie.
Ce te-a inspirat să îți alegi acest drum în carieră?
Ce m-a inspirat?
Atitudinea jurnaliștilor Pro Tv, calmul lor, aveai impresia că știu tot ce mișcă în lumea mare. Asta m-a fascinat.
Care a fost primul tău reportaj? Îți mai amintești?
Nu-mi amintesc primul reportaj, dar n-o să uit niciodată prima noapte în calitate de reporter de teren. Un accident înfiorător cu mulți decedați care mă urmărește și azi. A fost momentul în care cameramanul cu care eram m-a văzut tremurând și blocată. M-a întrebat scurt: vrei să faci meseria asta? Da. Atunci hai să ne mișcăm. Atunci am devenit reporter.
Ce semnifică jurnalismul pentru tine?
Jurnalismul pentru mine?
Cred că e viața pe care o trăiesc în primul rând. Nu e un job de la care să pleci la ora 17, să ajungi acasă și îți vezi de viață. Nu există așa ceva. Jurnalismul e prelungirea vieții profesionale și personale. Oricum le-ai lua, ajung să se intersecteze. Jurnalismul mai e și cea mai frumoasă meserie din lume, pentru mine 🙂 E presiune, responsabilitate, pentru că e fără greșeală și frumusețe.
Care a fost primul obstacol de care te-ai lovit atunci când te-ai hotărât că vrei să fii jurnalist? A fost dificil?
Primul obstacol?
Neștiința și lipsa culturii generale. Un bun reporter ori jurnalist, trebuie să fie în stare să se descurce în orice situație. Să știe pe cine sună și de ce sună acolo, ce legătură are cu subiectul, trebuie să știe să facă legături ori asta nu pot fi făcute dacă nu ai o bază. Nu știam nici cu ce se ocupă Anaf-ul când am ajuns în presă și nici că ministrul educației împreună cu o armată de secretari de stat și alți angajați se ocupă de viitorul meu. Dar m-am repoziționat și am început să învăț.
Au fost momente în care ai vrut să renunți? Dacă da, cum ai reușit să depășești aceste momente?
Am vrut să renunț datorită dorului și refuz să folosesc “din cauza dorului”. Îți spun și de ce. Sunt de vreo șapte ani în București, eu fiind foarte legată de familia de la Cluj, de ai mei. Mi-a fost atât de greu la început singură și dorul era atât de mare, încât am zis că renunț. Ei, ai mei, au fost însă cei care m-au repus pe picioare și m-au făcut să înțeleg că dorul e un sentiment uriaș și dragostea pentru meseria asta e la fel de uriaș, că amandouă fac parte din mine și că trebuie să le trăiesc. Ar fi păcat să nu, mă vor construi ca om. Așa a fost. Acum se îmbină perfect și ambele mă ajută.
Consideri că este suficient să ai un vis și o pasiune pentru a excela în carieră?
Visul ajută ca scop, să ai idee încotro o apuci, dar nu e suficient. Visez să am un avion personal sa plec la Cluj seară de seară. Așa și?! Nu poate ateriza în casa mea acum doar așa că visez la el. Trebuie să muncesc pentru el, să fiu curioasă să aflu cum să-l conduc, să-l cunosc foarte bine și să am atât de multă ambiție și curaj încât să ajung să-l stăpânesc și apoi să am și bani să-l cumpăr 🙂
Ce sfat le-ai da tinerelor care vor să urmeze acest drum în carieră?
Eu n-am acceptat sfaturi la început de carieră. Nu știu dacă ar fi fost altfel. Știu că m-am bazat pe ce îmi doream, pe ambiție, mult curaj și încredere. Trebuie să-și găsească singuri pârghiile de care să se agațe când încep să urce pe drumul ăsta. Și să știe că nu e ușor, e doar la deal, dar e frumos. Nu știu ce e sus, nici eu n-am ajuns acolo încă, dar drumul merită.
Ai incuraja femeile să exceleze în carieră? Le-ai încuraja să transforme din pasiunea lor un business? Să devină cele mai bune în domeniul în care activează?
Aș încuraja deopotrivă femeile și bărbații să-și trasforme munca în business. Nu există diferențe, doar noi le vedem uneori pentru că punem etichete. Dacă sunt pregătiți să muncească mai mult, să dăruiască mai mult, să sufere atunci când lucrurile merg prost, dar și să simtă bucuria satisfacției… atunci da, să facă din meserie un business. Înainte de a face asta însă, să fie siguri și sigure că sunt cei mai buni în ce fac.
În final, care este mesajul tău pentru femeile care doresc să își deschidă un business, femeile care își doresc să exceleze în carieră și nu au încă curajul necesar? Ce le-ai sfătui să facă legat de lipsa de încredere?
Încrederea e o muncă în sine. Lipsa ei vine de undeva, deci să aflăm de unde și să umplem golurile alea. Singuri sau cu ajutor. Și eu am cerut ajutorul la un moment dat. A ajutat. Altfel, încrederea se construiește. Să facem lucruri, uneori bune alteori proaste, dar doar așa vom ajunge să spunem într-o zi: măi, sunt fantastică, mi-a ieșit. Din acest punct se construiește încrederea.