
Cristina Jacob este film director, o profesionistă și o femeie uimitoare, renumită în România pentru filmele comerciale „Love Story”, „Selfie”, „Selfie 69” și „Oh, Ramona!” – care in 2019 la lansare a bătut toate recordurile unui film românesc lansat până atunci.
Filmul “Oh, Ramona” este primul film românesc distribuit internațional prin platforma Netflix, filmul fiind în limba engleză.
Pe 14 februarie a aparut noul film regizat de Cristina Jacob – “The Perfect Escape”
The Perfect Escape e un film românesc, dar în engleză, cu actori străini, din Italia, Anglia, Franta, Los Angeles, Canada, dar și România, prin actorul Bogdan Iancu.
Cristina a acceptat să ne ofere un interviu, în cadrul proiectului Woman in Business, prin care să ne împărtășească povestea parcursului ei în carieră. Lectură plăcută!
Bună, Cristina! Aș vrea să începem cu o scurtă descriere a ta. Cine este Cristina Jacob? Sau cum ai descrie părțile mai puțin cunoscute de către public?
Nu e oare întrebarea existenţială pentru noi toţi? Cine sunt şi de ce aici?… N-am aflat până la vârsta de 33 de ani răspunsul. Cu cât credeam că mă apropii de el, cu atât parcă m-am îndepărtat. Partea mai puţin cunoscută de public e că şi eu, ca noi toţi, sunt un om cu provocările lui. Chiar dacă, poate, o imagine “perfectă”, sunt o femeie care mai şi plânge, mai are şi momente de cădere, nu doar puternică cum ar putea să reiasă din numele de regizor. Orice lucru pe care l-am făcut bine, nu l-am făcut singura. Am lucrat cu o echipă de magicieni în spate, mereu.


În drumul tău spre succes te-ai lovit de prejudecăți din partea celorlalți? Ai fost subestimată?
Am tot primit această întrebare şi arată că încă există în noi rana asta. E interesant să constat că eu nu m-am întrebat niciodată dacă cineva mă subestimează sau nu. Nu m-am întrebat nici ce părere are, oare, nu ştiu cine despre mine. Cred că nu ar trebui să conteze asta, fiecare discerne prin filtrul propriu şi prin experienţele avute/lecţiile învăţate mai mult sau mai puţin. Nu cred că trebuie să mă placă toată lumea, fiecare are libertatea de a alege pentru el, dar asta nu ar trebui să afecteze pe nicio femeie sau bărbat, alb sau negru… Dincolo de fizic nu există decât sufletul. De ce ne cramponăm doar de imagine şi sex? Suntem în secolul în care putem depăşi aceste limitări. E momentul să privim dincolo de ambalaje.

Ce te-a motivat cel mai mult să crezi în visul tău?
Că aş putea să dăruiesc un zâmbet, un mesaj, o idee, să descopăr ceva ce ar putea să le dea o mână de ajutor celor care caută.
Cred că prin media, jurnalism, film, artă în general, avem datoria morală, atata timp cât suntem co-creatori, să ne folosim instrumentele de influenţare a oamenilor ceva mai conştient şi responsabil.

Ești regizoare și scenaristă, scriitoarea comediilor Selfie, Selfie69, Love story și Oh, Ramona! Cum a început povestea ta în această lume?
A început atunci când mă îndreptam spre admiterea la facultatea de economie şi m-am gândit că ar trebui să încerc ceva ce să fac cu pasiune… Am făcut stânga împrejur şi m-am dus la Arte.

Pe 14 februarie a apărut noul film regizat de tine, The Perfect Escape. Ce îmi poți povesti despre acest nou proiect?
Este un film făcut cu inima, muncit mult alături de o echipă de profesionisti de excepţie. Este un film care îndrăzneşte să se adreseze şi publicului mai smart din România şi de peste graniţe. Este o comedie romantică despre relaţiile contemporane, cu toate provocările şi situaţiile pe care le pot întâmpina înzăpeziţi într- un hotel boutique din Transilvania. Sunt patru cupluri din ţări şi de vârste diferite, o oglindă care ne arată cu umor cam unde suntem astăzi.


Ce te-a inspirat să urmezi acest drum în carieră?
Dumnezeu. Când am inspiraţie, de la El vine. El lucreaza prin oameni şi prin oamenii din jurul nostru, trebuie doar să ne deschidem, să vedem şi să alegem ce e despre noi când se întâmplă să fie.

În lumea filmului, femeile, în general, optează pentru partea de actorie, iar pe partea de regie se remarcă mai mult bărbații. Cum e să fii printre puținele femei care au ales să se dezvolte în această direcție?
Cred că e la fel ca pentru oricare bărbat care şi-a ales această meserie. Nu e uşor, ai de luat multe decizii contracronometru deseori. Poate pentru femei în acest caz e cumva mai simplu, datorită structurii lor multitasking. Regia înseamnă a implementa un stil, o estetică, o psihologie a personajelor/actorilor, o tehnică etc. Repet: nu cred că ţine de sexul pe care-l ai, ci de cum eşti tu ca om. Dă-le acelaşi scenariu la zece regizori şi o să ai zece filme complet diferite.

Cum poți excela în acest domeniu? Există o rețetă a succesului?
Disciplina şi alegerea oamenilor potriviţi pentru fiecare departament în parte.
Dacă ai putea alege un titlu de film care să poată înfățișa perfect parcursul tău în viață și carieră, care ar fi acela?
Confesiuni din alte vieţi. Ăsta cred că ar fi titlul. În fiecare dintre noi e un murmur de experienţe şi de lecţii pe care le-am primit. În afara vieţilor nostre, mai există şi vieţile celor pe care îi iubim sau îi venerăm ca pe nişte magiştri, ca pe nişte sensei, şi care, până la un punct, devin şi vieţile noastre.


Au fost momente în care ai vrut să renunți? Dacă da, cum ai reușit să depășești aceste momente?
Da, după fiecare film până acum. Dumnezeu mi-a dat să ajung să vad cumva lumina de la capătul tunelului, prin oameni…
Dacă te-ai putea întoarce în trecut, acolo unde povestea carierei tale a început, ai schimba ceva?
N-aş schimba nimic. Toate au rostul lor fără de care nu aş fi ce sunt astăzi.

Ai proiecte noi în dezvoltare? Ne poți spune dacă te-ai gândit la un nou film?
Am mereu proiecte în dezvoltare, mai vechi sau mai noi. Nu ştiu niciodată, până la prima finanţare, care va fi, dintre cele “de pe masă”, următorul. Sau poate că ştiu, dacă învăţ să-mi ascult mai bine intuiţia.
Ce sfat le-ai da tinerelor care își doresc să urmeze acest drum în carieră?
Să nu aibă aşteptări de niciun fel. Să fie pregătite de vreme schimbătoare şi de furtuni pe mare…

Ce i-ai spune acum adolescentei Cristina?
Că e în siguranţă.
Consideri că este suficient să ai un vis și o pasiune pentru a dezvolta un business?
Dacă energia pasiunii e suficient de mare, poţi să începi. Dar e ceva ce trebuie mereu să înveţi cum să alimentezi şi nu de unul singur… Îţi trebuie un vis molipsitor.

În final, care este mesajul tău pentru femeile care doresc să își dezvolte un business, femeile care își doresc să exceleze în carieră și nu au încă curajul necesar? Ce le-ai sfătui să facă legat de lipsa de încredere?
Aici e un subiect delicat şi poate greu de explicat şi de înţeles raportându-mă la ceea ce cunoaşte majoritatea astăzi. Atât energie feminina, cât şi cea masculina există în fiecare dintre noi, indiferent de sex. Energia feminină e mai blândă şi iubitoare, cea masculină e de vânător. Cred că un business are nevoie de jocul dintre cele două energii, echilibrat şi asumat. Zic asumat, pentru că, femeie fiind, alegând multă vreme cariera, nu a mai existat timp pentru familie. Cred că există şi femei care le pot face pe ambele bine, vezi istoria lui Estée Lauder, dar chiar şi ea a avut uriaşul suport al soţului în creşterea celor trei copii. Eu, de pildă, cred că, să fac bine ceva, atenţia, cel puţin pentru o perioadă, trebuie sa fie aproape toată într o singură direcţie, cu tot multitasking-ul meu. De ce? Pentru a mă bucura de procesul în sine, fie că e construirea unui business sau a unei familii. Cred că depinde de fiecare în parte, suntem diferiţi şi e bine că e aşa.